17:50

Mai lasă-mă un ceas să îmi adun sufletul.
Nu închide uşa, lasă-mă să intru. O cruzime, de care m-am temut întotdeauna. Un fior, ce mi-a traversat şira spinării, şi mi-a paralizat partea dreaptă a corpului. Un tren, pe care nu am apucat să-l prind la timp, iar acuma stau pe peron să aştept. Aud cum dansează paharele goale pe mese. În capul meu e un beat extrem. Îmbracă-mă şi scoate-mă în lume. Am lăsat gândurile acasă. Mi-au dus lipsa, eu nu lor.
Şi totuşi mi se întâmplă.
Dinspre uşa deschisă, care îmi scârţâia pe cap, mi-a zis "du-te bă acasă". Iar eu am rămas. Ce puteam să fac? Eram încălţată, nu pot să dorm aşa. Mă durea capul şi vroiam să beau o cafea dimineaţa, una la prânz şi încă multe până seara.
Era luni. Nu puteam vorbi, trebuia să ascult.