Leapşa.

Tocmai ce m-au prins la o leapşa pe mult accesatul Facebook.


Dacă eram o lună, aş fi fost decembrie.
Dacă eram o zi a săptămânii, aş fi fost luni.
Dacă eram o parte a zilei, aş fi fost dimineaţa.
Dacă eram o direcţie, aş fi fost sudul .
Dacă eram o virtute, aş fi fost înţelegerea.
Dacă eram o personalitate istorică, aş fi fost Hitler.
Dacă eram o planeta, aş fi fost Luna .
Dacă eram un lichid, aş fi fost cafea.
Dacă eram o piatra, aş fi fost un safir.
Dacă eram o pasare, aş fi fost un şoim.
Dacă eram o planta, aş fi fost o zambilă.
Dacă eram un animal marin, aş fi fost un căluţ de mare.
Dacă eram un tip de vreme, aş fi fost ninsoarea.
Dacă eram un instrument muzical, aş fi fost pianul.
Dacă eram o emotie aş fi fost fericirea.
Dacă eram un sunet, aş fi fost o şoapta.
Dacă eram un element, aş fi fost soarele .
Dacă eram un cântec, aş fi fost Sarah Brightman-Eden.
Dacă eram un film, aş fi fost Breakfast at Tiffanys.
Dacă eram o carte, aş fi fost La revedere, Genevieve.
Dacă eram un personaj de fictiune, aş fi fost Micul Prinţ.
Dacă eram un fel de mâncare, aş fi fost o plăcintă.
Dacă eram un oras, aş fi fost Braşov.
Dacă eram un gust, aş fi fost dulce.
Dacă eram o aroma, aş fi fost vanilie .
Dacă eram o culoare, aş fi fost alb.
Dacă eram un material, aş fi fost mătase.
Dacă eram un cuvânt, aş fi fost "surâs".
Dacă eram o parte a corpului, aş fi fost ochii .
Dacă eram o expresie a feţei aş fi fost uimirea.
Dacă eram o materie de şcoală, aş fi fost matematica.
Dacă eram un personaj de desene animate, aş fi fost Cenuşăreasa.
Dacă eram o formă, aş fi fost un cerculeţ.
Dacă eram un număr, aş fi fost 23.
Dacă eram o maşină, aş fi fost un Renault.
Dacă eram o haină, aş fi fost o cămaşă.

Cine este drăguţ, să o ducă mai departe.

17:50

Mai lasă-mă un ceas să îmi adun sufletul.
Nu închide uşa, lasă-mă să intru. O cruzime, de care m-am temut întotdeauna. Un fior, ce mi-a traversat şira spinării, şi mi-a paralizat partea dreaptă a corpului. Un tren, pe care nu am apucat să-l prind la timp, iar acuma stau pe peron să aştept. Aud cum dansează paharele goale pe mese. În capul meu e un beat extrem. Îmbracă-mă şi scoate-mă în lume. Am lăsat gândurile acasă. Mi-au dus lipsa, eu nu lor.
Şi totuşi mi se întâmplă.
Dinspre uşa deschisă, care îmi scârţâia pe cap, mi-a zis "du-te bă acasă". Iar eu am rămas. Ce puteam să fac? Eram încălţată, nu pot să dorm aşa. Mă durea capul şi vroiam să beau o cafea dimineaţa, una la prânz şi încă multe până seara.
Era luni. Nu puteam vorbi, trebuia să ascult.

Aş vrea

Începuturile sunt întotdeauna pline de viaţă, pulsează la fiecare glas şoptit. În camera din umbră, ai început să-mi vorbeşti despre ele, de vreo 3 sau 4 ori. Iar eu stăteam, precum o copilă abuzată şi abandonată, în pat, ascultându-ţi glasul. Şi te-ai oprit. În acel moment, zidul dintre noi s-a spart, şi bucăţi de ciment au început să cadă pe podea. Era semn, că eu urma să vorbesc despre începuturi.

"Nu am întâlnit sfârşituri, am supravieţuit într-un singur început." Bucăţile de ziduri de pe podeaua, începeau să râdă de mine. Mă simţeam o egoistă, cu un suflet nespălat de trecut.
"Toţi mă iubeau, fiecare se lumina la faţă când intram într-o încăpere, m-au admirat, nu m-au judecat, nu m-au minţit, nu m-au înşelat, nu m-au dat uitării."

Îmi luaseră sufletul, măcinat de durere, începeau să se joace cu el. Şi ştiam ca voi deveni unul ca ei, şi că tu mă vei lăsa în urmă. Zidurile mi-au furat sufletul mult prea devreme, eram încă în creştere. Dar am acceptat să merg cu el, pe când tu ai rămas în pat, adormit, ascultând ultimul cântec, sperând că mă voi întoarce. Şi eu, în întuneric, ţipam. Cum ţip şi acuma."Te iubesc". Şi aşteptam un răspuns.

ea (2)

Şi a venit, s-a apropiat de el. I-a aruncat în faţă, simple cuvinte, fără sens.
-Te părăsesc.
-Unde te duci? a întrebat-o în şoaptă.
Plecă pe stradă, desculţă, în căutare. Nu ştia ce vrea, nu avea gânduri în cap. Erau doar ea şi paşii mici pe care îi lăsa în urmă. Lăsase în spate un pat făcut şi o cafea fierbinte, pe masa din bucătărie. Era sătulă, să-l mai suporte. Nu se obişnuise cu gândul că se trezea lângă el, în fiecare dimineaţă. Nopţile de dragoste nu mai erau la fel, iar ea devenea din ce în ce mai tristă. Căuta un om care să o iubească, nu pe cineva care să iubească munca atât de mult.
-Măcar sărută-mă.
-Nu pot. Mă gândesc la aceea lacrimă care va cădea pe obrazul tău. Nu vreau să fie din vina mea, pentru că nu merit. Ştiu că mă urăşti. Nu însemn nimic pentru tine. Niciodată nu s-a întâmplat asta.
Îl ura cu fiecare secundă, mai tare. Vroia să plece pur şi simplu de lângă el, fără să-i dea vreun motiv pentru această despărţire.
-Iţi şterg numărul din telefon, nu mai vreau să-l am. Şi am să te rog să nu mă cauţi, o să stau la una din prietenele mele bune. În cazul în care ne vom mai revedea, poate vei deschide ochii.
Şi a închis uşa. În aceea cameră, un geam rămăsese deschis. Aerul rece stătea lângă el, în acel moment. De altfel, era singurul lui prieten. Şi se întreba. De ce nu ne mai iubim, ca înainte?