duminică, 16 ianuarie 2011

Restart me.

Câteva zile au zburat, fără permisiunea mea, în bătăi neregulate de aripi, din ascunzătoare. Mi-am cerut mai mult timp să termin ultima ţigară din pachetul neglijent. Şi vreau să spun că am reuşit. Într-o încăpere mică, de la etajul doi, eram doar eu cu ea, într-o linişte nemiloasă.
Doar un zumzet de bătăi neregulate ale inimii zburdau de fericire şi umpleau camera cu râsete. În rest, desenam de jur împrejur cu gânduri, tăcute, ce niciodată nu-şi vor găsi locul pe hârtie.
Şi vreau să spun că trec prin iarnă, cu un suflet cald, un pahar de ceai de fructe de pădure, fierbinte, aşa cum obişnuia bunica, la ţară să mi-l prepare. Şi fără zahăr. Îmi îndulcea sufletul cu miere.

 Păi ce încerc să vă spun.
Nimeni nu-ţi poate alege drumul. Nimeni. Nimeni nu poate dedice în locul tău. Şi totuşi există cineva care e lângă tine mereu. Aş vrea câteodată să fiu un "cineva semnificativ". Să nu identific precum cei din jurul meu. Mulţi am fost, puţini am rămas. Trăim fiecare cu dublă personalitate, până ne pierdem. Şi, pe bune, am început să ne pierdem. Nu ne mai găsim drumul şi ne dăm dispăruţi.

Îl citesc pe Slawomir Mrozek.
Unul dintre puţinii autori, care reuşeşte să-mi vindece sufletul prin scris. Îl citesc dimineaţa, îl citesc noaptea. Precum o terapie. Şi parcă simt că funcţionează un pic.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Duduie de Lipscani. Design by Exotic Mommie. Illustraion By DaPino