duminică, 30 ianuarie 2011

băiatul şi lumina 1

A fost o dată un băiat, care pur şi simplu s-a săturat să se aprindă şi să se stingă la ordinele celorlalţi, aşa că într-o dimineaţă s-a stins şi a plecat acasă. Şi cineva l-a dat jos, din ascunzătoare. Pare-se că s-a plictisit să mai stea singur.

Zilele trecute auzisem de el, că ar fi dispărut de tot din oraş. Că cineva a venit, l-a dat jos şi s-a spart.
Iată rezumatul discuţiei pe care am avut-o cu o vecină dragă,miercuri dimineaţă, când nu m-am dus la cursuri.
“-Se spunea despre el că a cam luat-o pe arătură, la ce băiat cuminte îl ştiam eu, a întâlnit o bandă de huligani şi dus a fost. Biata sa mamă, parcă o văd şi acum cum îşi căuta băiatul cu lacrimi în ochi, nopţi la rând, fără nici un răspuns.
-Nu a lăsat în urmă vreun bilet?
-Mamăăă, păi tu te pui la mintea lui, copilă? O frumuseţe de băiat, dispare brusc şi lasă un bilet în urmă? Nu…a plecat din propria voinţă, nu cred eu în vreo răpire sau vreo legare de conturi. Dacă a vrut să plece, şi-a dus planul până la capăt. Dar hai mai bine intră să bei un ceai cu mine şi o să-ţi povestesc mai multe despre el şi familia lui.
-Păăăi ştiţi, se face cam târziu şi trebuie să ajung neapărat într-un loc…
-Nu, nici vorbă, nici măcar nu mă gândesc. Eşti palidă toată, presupun ca tu dimineaţa nu mănânci mai deloc, nu? Nu ştiu ce o să mă fac cu tine fetiţă, dar un ceai cu lapte nu strică niciodată nimănui.”
A inchis în spatele meu uşile.
Era una din acele zile geroase de ianuarie, când, daca nu aveai grijă să bei ceva fierbinte înainte sa ieşi din casă, cu siguranţă nu puteai merge 2 paşi pe jos fără să aluneci. Era o bătrânică drăguţă, destul de vorbăreaţă ce-i drept, dar ştia să povestească, despre dragoste şi război, cu bune şi cu rele, treceau bine câteva ore de ceas.
Mi l-a descris pe băiat, de parcă ar fi fost nepotul ei. Din câte am auzit, pare-se că era un băiat cuminte. Şi mai ales, după spusele bătrânei, şi un băiat frumuşel. Cu părinţi modeşti, care visa să ajungă un muzician. Locuia undeva pe Lipscani, faţă în faţă cu un magazin al cărui nume nu-l mai ţin minte. Iar seara, umbla din casă în casă căutând de lucru, pentru a-şi mai ajuta părinţii. Nu urma vreun liceu special, pentru a se pregăti de carieră, repeta singur în ultima odaie din căsuţă, pentru a nu face zgomot.
Totul părea că merge bine, când într-o zi a hotărât să plece.
Şi de aici îşi începe bătrâna Nadia poveştile.

1 comentarii:

Bianca Dobrescu spunea...

Băiatul fusese răpit, asta o știu din auzite, cum să plece când avea un viitor măreț? Muncise din greu să ajungă sus, mai avea de suportat două săptămâni. Să fugă așa?
Annet, o femeie bine, văduvă, pusese demult ochii pe el, îi plăcea mai ales faptul că el nu era interesat de nicio femeie, desigur iubise la viața lui, purta în suflet zâmbetul duduiei de la patru, cu care se înțelegea doar din priviri.
Ce s-a întâmplat mai departe?

Trimiteți un comentariu

 
Duduie de Lipscani. Design by Exotic Mommie. Illustraion By DaPino