Aş vrea

Începuturile sunt întotdeauna pline de viaţă, pulsează la fiecare glas şoptit. În camera din umbră, ai început să-mi vorbeşti despre ele, de vreo 3 sau 4 ori. Iar eu stăteam, precum o copilă abuzată şi abandonată, în pat, ascultându-ţi glasul. Şi te-ai oprit. În acel moment, zidul dintre noi s-a spart, şi bucăţi de ciment au început să cadă pe podea. Era semn, că eu urma să vorbesc despre începuturi.

"Nu am întâlnit sfârşituri, am supravieţuit într-un singur început." Bucăţile de ziduri de pe podeaua, începeau să râdă de mine. Mă simţeam o egoistă, cu un suflet nespălat de trecut.
"Toţi mă iubeau, fiecare se lumina la faţă când intram într-o încăpere, m-au admirat, nu m-au judecat, nu m-au minţit, nu m-au înşelat, nu m-au dat uitării."

Îmi luaseră sufletul, măcinat de durere, începeau să se joace cu el. Şi ştiam ca voi deveni unul ca ei, şi că tu mă vei lăsa în urmă. Zidurile mi-au furat sufletul mult prea devreme, eram încă în creştere. Dar am acceptat să merg cu el, pe când tu ai rămas în pat, adormit, ascultând ultimul cântec, sperând că mă voi întoarce. Şi eu, în întuneric, ţipam. Cum ţip şi acuma."Te iubesc". Şi aşteptam un răspuns.