vineri, 29 octombrie 2010

trenul.

Într-un tren grăbit, pe şină ruginită, acolo într-un compartiment stau oamenii deştepti.
Dar auzi de ei că pleacă. Bagajele le sunt sus, deasupra capului. În gandul lor stau idei mari, pentru viitor.
Încă puţin, încă puţin şi o să plece. O să te lase în urmă dacă nu te grăbeşti să-l prinzi. Unde se duc tot aceşti oameni? Se pierd în întunericul de afară. O doamnă şi-a lăsat fereastra de la geam deschisă, să intre tot frigul. Amintirile joacă o leapsă scurtă, în încăperea părăsită. Pasagerilor li se cer bilete. Cumsecade, din fire, îl scot din portofel şi îl întind conductorilor. Peste jumătate de oră, vor părăsi visul. Se vor trezi la viaţă, vor ieşi din comă. Se vor revedea cu cei dragi. Încă puţin, să mai aştepte. La cafeauna din gară şade un domn, în frigul de dimineaţă. Îşi bea tăcut cafeaua. Îşi va vedea nepoţeii pentru prima dată.
Pe peron, aleargă grăbit şi în surdină, un copil. S-a rătăcit de mama lui. Ajutati-l. Strigătul lui, îmi umple urechile. Gata, s-au ridicat de pe scaun. Se urcă în compartimente şi pleacă. Mă uit cum trenul pleacă şi mă lasă în spate. Curând, acel tren va fi şi al meu. Dar privind în spatele meu, văd aceea lume în care mă lupt singură. Plină de prostie. O revoltă continuă. Aceea lume, cui i-o lăsăm?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Duduie de Lipscani. Design by Exotic Mommie. Illustraion By DaPino