joi, 14 octombrie 2010

despre Septembrie.

Chiar nu-mi place toamna, e prea urâtă.
Şi monotonă, iar câteodată simt o uşoară stare de discomfort.
Şi oamenii, când mă uit la ei, văd o tristeţe care li se prelinge uşor pe faţă. Devin mai mitocani şi mai reci, ca şi cum ar avea o carapace deschisă şi acum o închid în faţa celorlalţi.
Singurul lucru bun, care se poate întâmpla toamna, este natura care renaşte sub forma unui cameleon. Se schimbă, işi schimbă înfăţişarea. Am ieşit un pic, să iau o gură de aer. Pentru că nu m-am simţit foarte bine, am vrut să gust un pic din acest aer rece. Şi mi-a picat o frunză în cap. M-am fixat cu gândul la aceea frunză, care m-a ales pe mine, dintre atâtea capete câte erau în zonă. Şi-a continuat drumul, alunecând pe gâtul meu şi sfârşind în palma mea. Eu i-am găsit un adăpost, la mine acasă. În nişte pagini, de mult apuse, ale unei cărţi. Acolo va sta, până la primăvară.
Nu-mi plac nici zilele Bucureştiului, care e tot mai gri. Işi pierde din culoare. Bine, nu ştiu dacă a avut vreodată o culoare. Mi-am trăit cei 17 ani, mereu într-un gri.
Doar cana de tei îmi mai încălzeşte gândul, şi mai ales gîtul, pentru că simt că în curând, se va agăţa de mine o mică răceală.
Vara a trecut, şi mă aflu în ultimul meu an de distracţie. Nu vreau să trec prin această lume, vreau să las câte ceva în urmă. Şi la anul, mă aşteaptă multe. Vreau să înot, în propriul meu golf de fericire.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Duduie de Lipscani. Design by Exotic Mommie. Illustraion By DaPino