joi, 14 octombrie 2010

Ce spui bre?

Şi atunci i-am zis, să mă lase să dorm. Să nu mă mai tragă de mânecă, să mă lase, să zac în pat. Simţeam cum sângele îmi pleacă din creier, se opreşte la măduva spinării să se odihnească, se duce până în vârful degetelor de la picioare, iar acolo adoarme şi el. Când se va trezi, se va întoarce la creier, să-l hrănească şi să-i lase oxigen.
'Nu e aşa mă, asta e biologie la tine?'
'Pleacă mă, de aici. Nu vreau să-mi vomit gândurile pe tine, vreau să dorm.'
'Suferi mă copile.'
'Zău bre? Şi de ce anume? Treci şi fă-mi o consultaţie.'
'Păi te citesc pe faţă, pulsul e ok, inima e ok, plămânii puţin otrăviţi. Ai tu ceva, cu lumea din jur.'
'Mă cam lasă rece, mă seacă. O să rămân fără apă, în corp.'
Se naşte, dar nu moare. Oamenii se nasc, şi mai târziu tot mor. Ea se hrăneşte, respiră, creşte şi într-un final îşi găseşte un adăpost. Ea, dragul meu, se numeşte prostie.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Duduie de Lipscani. Design by Exotic Mommie. Illustraion By DaPino